- A visat si s-a pregatit toata viata sa joace fotbal in Germania. A tras tare la Dinamo si la Nationala, cu gandul ca va ajunge, candva, acolo. Abia la Koln si la Wolfsburg avea sa invete lectia care l-a facut mai bun ca oricand: sa nu renunte niciodata! -
O minge ca soarele
O minge mare, galbena. E prima sa amintire. Era de-o schioapa pe atunci si mingea era singurul sau prieten de joaca. Ridica praful de pe ulita din fata casei parintesti alergand-o. Din cand in cand, o lua in brate, apoi o inalta, cu sut tare, iar mingea ramanea acolo sus, pe cer, o eternitate parca, frumoasa ca un soare stralucitor. Abia cand se lasa seara si mama il chema la masa si la rugaciunea de dinainte de culcare, abia atunci mingea cea mare si galbena "apunea", sub cate un pom batran din curte. Ani de zile, mingea galbena a fost soarele copilariei lui Dorinel Munteanu, viitorul mare jucator al Generatiei de Aur din fotbalul romanesc si actuala mare speranta a antrenoratului din Romania, dupa ce, la doar 43 de ani, a devenit campion national cu o echipa pana mai ieri condamnata la mediocritate: Otelul Galati.
- Ca multi dintre marii fotbalisti ai lumii, ai inceput fotbalul pe maidan, cu o minge ponosita...
- Asa e! Aveam o minge de care eram nedespartit si care era singurul meu prieten de joaca. Apoi, cand am mai crescut putin, cei mari care jucau fotbal in sat m-au luat alaturi de ei. Toata copilaria am jucat cu oameni mari, de 20 si ceva, 30 de ani, care vazusera cat de mult imi placea fotbalul. A fost o motivatie foarte mare pentru mine sa vad ca sunt apreciat, incurajat si ocrotit de cei mari, atunci cand mergeam la fotbal. M-au vazut asa mic si ma si protejau la meciuri, nu intrau asa de tare la mine. Ma simteam foarte puternic atunci...
- Te-ai reintalnit, dupa ani, cu tovarasii de fotbal de odinioara?
- Sigur, ei su
