Vicepremierul Marko Bela, fost președinte al UDMR, a atenționat conducerea Uniunii că nu e o variantă să se arunce în brațele actualei opoziții deoarece atmosfera antimaghiară e alimentată de la vârful PNL. Marko a sfătuit conducerea UDMR să nu treacă în opoziție. A fost o replică directă președintelui Kelemn Hunor care afirmase că \"există viață și după guvernare\". Sursa: Agerpres
Marko Bela a făcut referire la declarațiile președintelui PNL Crin Antonescu. Acesta afirmas în urmă cu câteva zile că Traian Băsescu vrea să vândă România ungurilor și că negociază la Budapesta cu Viktor Orban împărțirea țării. Antonescu făcuse apel la cetățeni să iasă și să protesteze față de acest târg între Traian Băsescu și UDMR.
"Acum facem parte din guvernare sau opoziţie? Nu putem nega faptul că până acum atmosfera antimaghiară s-a creat sub conducerea liberalilor pe care i-am iubit atât de mult. Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei şi uitaţi-vă ce declaraţii fac. Nu vă recomand să treceţi în opoziţie, nu acum şi nu astfel. Nu cred că aceasta ar fi o alternativă ca noi să stăm lângă această opoziţie care ne-a denigrat cât a putut. Interesul nostru este stabilitatea, să contracarăm deciziile proaste şi să conlucrăm în privinţa deciziilor bune", a afirmat azi Marko Bela, citat de Agerpres, la reuniunea Consiliului Reprezentanților Unionali ai UDMR de la Târgu Mureș.
Conducerea UDMR a validat azi decizia de ieri a liderilor de filiale cu privire la respingerea ofertei președintelui de a susține reorganizarea administrativ-teritorială în varianta 8+2.
CITIŢI ŞI:
Kelemen Hunor: Reorganizarea "Băsescu" scindează comunitatea maghiarăDe ce se tem UDMR-iştii de varianta 8+2 propusă de Traian BăsescuOferta lui Traian Băsescu pentru UDMROferta de reorganizare 8 superjudeţe + zona specială Har-Cov, o greşeală de traducere"Suntem 1,5 milioane de maghiari aici. De ce v