Solstitiul de vara din 2011 a adus clarificari utile pentru intelegerea neo-feudalismului romanesc. Curtea Constitutionala a decis intrarea sistemului pe care il reprezinta in arena politicii adevarate, cea cu miza reala, ca jucator de sine statator.
Ucenicul vrajitor al Romaniei tocmai a scapat din laborator un experiment extrem de periculos, inceput in 1990-1991.
Lansarea proiectului de revizuire a Constitutiei a dat CCR ocazia de a pune lucrurile la punct si de a arata - printr-un "edict" fata de care nu exista decat variantele supunerii, emigrarii sau revoltei - cine conduce cu adevarat Romania si cine face figuratie in functii cu titulaturi aparent impozante.
"Motivatiile" emise de CCR pentru demolarea proiectului de revizuire a Constitutiei arata, in primul rand, ca mastile au cazut si ceata, lansata incepand cu 1990 pentru a masca cristalizarea adevaratelor puteri in stat, a inceput sa se ridice.
CCR a postulat ca drepturile universale ale omului inseamna, in Romania, ceea ce judecatorii sai doresc sa insemne, nu ceea ce inseama ele in toate celelalte state din familia euro-atlantica careia Romania - nu-i asa? - ii apartine.
Parlamentul si Presedintia Romaniei sunt, cu toate mizeriile politicii romanesti, institutii cu legitimitate democratica directa. Prin comparatie, judecatorii CCR nu sunt alesi, ci numiti, si nu pe 4-5 ani, ci pe 9. Rolul CCR nu este de a face politica, ci de a sprijini democratia.
Diferenta este esentiala: Curtile Constitutionale, in statele democratice, au rol de arbitri ai "regulilor jocului" (nu ai jocului politic in sine) si nicidecum rol de jucatori. Pentru ca in statele democratice nu pot exista alti jucatori politici decat cei investiti cu un mandat popular, rezultat din alegeri libere.
In Romania, situatia a degenerat pana la punctul in care judeca
