Personajele cărţii „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale“ sunt Presa şi Caragiale. Între cei doi eroi ia naştere o poveste pe care jurnaliştii timpului, mari iubitori de adjective, ar fi numit-o, poate, „palpitantă“. La sfârşitul unui drum – ilustrat cu zeci de fotografii – prin ziarele apărute între 1873 şi 1911, cât a durat experienţa de gazetar a lui Caragiale, se naşte o teorie nouă, surprinzător de simplă, cu privire la arta lui poetică.
Caragiale a înţeles de tânăr că ziarul are două feţe, ca orice obiect al progresului; ca dinamita, de pildă. Dacă faţa bună e importantă, taie drumuri noi, ajută la aerisirea locurilor stătute, te apără şi dezvăluie minciuna; cea rea, la rândul ei, e departe de a fi neglijabilă. Ce „scrie la gazetă“ devine mai adevărat decât adevărul.
Autoarea, Ioana Pârvulescu, este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă, şi a fost timp de 18 ani redactor la România literară. A iniţiat şi coordonat la Editura Humanitas colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră“. Personajele cărţii „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale“ sunt Presa şi Caragiale. Între cei doi eroi ia naştere o poveste pe care jurnaliştii timpului, mari iubitori de adjective, ar fi numit-o, poate, „palpitantă“. La sfârşitul unui drum – ilustrat cu zeci de fotografii – prin ziarele apărute între 1873 şi 1911, cât a durat experienţa de gazetar a lui Caragiale, se naşte o teorie nouă, surprinzător de simplă, cu privire la arta lui poetică.
Caragiale a înţeles de tânăr că ziarul are două feţe, ca orice obiect al progresului; ca dinamita, de pildă. Dacă faţa bună e importantă, taie drumuri noi, ajută la aerisirea locurilor stătute, te apără şi dezvăluie minciuna; cea rea, la rândul ei, e departe de a fi neglijabilă. Ce „scrie la gazetă“ devine mai adevărat decât adevărul.
Autoarea,
