Să ne înţelegem, Amy Winehouse este un fenomen. Cu calităţi vocale care nu i-au fost puse niciodată la îndoială nici de fani, nici de critică, mizând pe o muzică inteligentă, combinaţie teribilă de soul, R&B şi jazz, un idol al lumii de o candoare brutală care l-a făcut pe Quincy Jones să spună că Amy Winehouse este atât de talentată, încât probabil că vine de pe altă planetă.
Spre deosebire de alţi nebuni ai showbizului mondial, genul Britney Spears sau Pete Doherty, Amy a fost mereu stăpână pe vocea şi pe muzica ei, iar în momentul în care a găsit drumul până la microfon, a reuşit întotdeauna să-şi electrizeze audienţa.
Annie Lennox a încurajat publicul „să-i asculte muzica şi să-i ignore problemele“, însuşi marele Mick Jagger este un fan declarat al cântăreţei, pe care o descrie drept “o artistă minunată şi de mare clasă”, Karl Lagerfeld a menţionat-o printre “icon”-urile contemporane, Prince a invitat-o în 2008 să cânte un duet împreună, iar Elton John a spus că „Amy este, fără îndoială, cea mai bună cântăreaţă de pe Pământ“.
Cu un aspect bizar neo-retro, un coc uriaş supradimensionat de meşe, aparent cu greu susţinut de un trup din ce în ce mai firav, tânăra de numai 28 de ani este, după unii, o artistă originală, victimă a propriei celebrităţi, în timp ce alţii cred că e produsul unei interesante şi foarte elaborate strategii de marketing.
Un dezastru financiar şi personal
Copilul teribil al muzicii britanice şi regină a muzicii soul a devenit, probabil, unul dintre cele mai controversate personaje ale lumii, obiect de studiu pentru psihiatri şi pentru cei care se străduiesc, adeseori zadarnic, să urce în prima ligă stele nou-născute. Lui Amy i-a reuşit figura încă din primul an, după lansarea celui mai important dintre albumele sale (Black to Black – 2006), probabil cea mai rapidă ascensiune din istoria star-sistemului, ceea