Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem la Mondiale! O jucătoare din naţionala Germaniei şi-a tatuat pe mână un mesaj în limba română

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 25 iunie 2011 ·

Simone Laudehr, mijlocaş în naţionala Germaniei, a devenitcelebră după ce şi-a ridicat tricoul (foto mic) în urma unui golmarcat în finala CM din 2007. La patru ani distanţă, ea dezvăluiemotivul pentru care şi-a tatuat pe mână un mesaj în limba română:"Îmi aduce sănătate şi noroc".

O puştoaică de 20 de ani stimula imaginaţia microbiştilor de sexmasculin, care au urmărit Campionatul Mondial feminin din 2007,după ce şi-a ridicat tricoul, în urma marcării unui gol. Seîntâmpla în finala turneului, pe care Germania a câştigat-o cu 2-0în faţa Braziliei. Totuşi, priveliştea oferită de Simone Laudehr nua fost prea generoasă, fiindcă părţile "esenţiale" erau acoperite.La patru ani distanţă, nemţoaica iese din nou în evidenţă, dar deaceastă dată datorită unui tatuaj pe care îl are pe bicepsul stâng.Nimic neobişnuit până aici, numai că presa din Germania a observatcă inscripţia reprezintă un mesaj în limba română!

Are multe rude în România

Simone explică faptul că tatuajul are menirea de a-i protejafamilia, dar şi de a-i aduce sănătate, forţă şi curaj. Şi pentru aelucida misterul, trebuie menţionat că mama jucătoarei este doamnaDoina, o fostă atletă din România, care s-a căsătorit în Germania,cu Hubert. "Încă mai înţeleg limba română, iar tatuajul are osemnificaţie aparte pentru mine, fiindcă multe dintre rudele melelocuiesc şi în prezent în România. Consider că îmi aduce sănătate,dar şi că îi protejează pe cei dragi mie", a declarat Simone pentrupublicaţia germană Bild.

9goluri a marcat Laudehr în naţională, în cele 41 deselecţii, începând cu 2007

3ani avea Simone când s-a apucat de fotbal, fiind înscrisăîn 1989 la FC Tegernheim

86este minutul în care jucă­toarea a închis tabela în finalaCupei Mondiale din 2007

Simone Laudehr a jucat la toate nivelurile de junioriale naţionalei Germaniei: U17, U19, U20 şi U2

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 24 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°