În ciuda tuturor demersurilor făcute de polițiști, produsele de contranbandă par să fie la mare căutare pe piaţa din ţară dar şi pe cea din străinătate. Drept urmare, în ultimele 24 de ore, polițiștii au făcut două capturi de astfel de produse.
Primul caz, este cel al unui bărbat care spera să obţină profit din comercializarea în afara ţării a unor sticle cu parfumuri dar care şi-a văzut visul năruit la frontieră. În timpul controlului de rutină de la Vama Vărşand, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în locaşul roţii de rezevă, 250 flacoane de parfum ce urmau a fi comercializate în Spaţiul Schengen.
„În urma controlului efectuat asupra autoturismului s-a constatat că în portbagaj, în locaşul roţii de rezervă se aflau recipiente cu parfum. Astfel, au fost descoperite 250 de flacoane de parfum, inscripţionate cu diferite mărci de renume. Întrucât după aspectul exterior al ambalajelor, modul de inscripţionare, lipsa sigiliilor specifice produselor de marcă şi datorită faptului că nu au fost prezentate documente de provenienţă şi nici certificat de autenticitate, există indicii temeinici că produsele respective sunt contrafăcute”, a declarat comisar şef de poliţie Ion Mareş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră.
Șoferului în vârstă de 36 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru punere în circulaţie fără drept a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. La finalizarea cercetărilor urmează să fie prezentat procurorului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Tot cu marfă de contrabandă dar de această dată cu ţigări a fost prinsă o femeie, care voia să le introducă în ţară pe la PTF Nădlac. Poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului său, peste 1.000 de pachete ţigări ce urmau a fi introduse ilegal în România.
„Pe sensul de intrare î