Horia Tecău şi Robert Lindstedt, finalişti în 2010 la Wimbledon,şi-au început în forţă parcursul la ediţia din acest an. Turulîntâi a fost o simplă formalitate, 6-2, 7-5 cu britaniciiEaton/Goodall.
Ploaia i-a pus serios în încurcătură pe organizatori şi jucătorişi în acest an, o serie întreagă de meciuri fiind întrerupte saureprogramate. Meciurile de dublu au fost primele care au suferitamânări, motiv pentru care Horia Tecău şi partenerul său de dublu,Robert Lindstedt, au intrat pe teren abia joi seara. Favoritănumărul opt în 2011, perechea româno-suedeză nu le-a lăsat nicioşansă gazdelor Eaton/Goodall, pe care i-a învins în minim deseturi, cu 6-2, 7-5, dar în două reprize, pauza aparţinând uneirafale de ploaie.
La nici 24 de ore distanţă, Tecău şi Lindstedt au revenit peteren pentru un meci cu perechea franceză Benneteau/Mahut.
Scenariul a fost aproape identic cu cel din ziua precedentă. Vremeas-a împotrivit jocurilor programate pe arenele de la All EnglandClub, într-un moment în care Horia şi coechipierul său conduceau cu6-4, 6-4, 4-5. Jocul se va relua astăzi însă avantajul deţinut laîntreruperea meciului îi îndreptăţesc să se gândească laoptimi.
Horia Tecău şi Robert Lindstedt, finalişti în 2010 la Wimbledon,şi-au început în forţă parcursul la ediţia din acest an. Turulîntâi a fost o simplă formalitate, 6-2, 7-5 cu britaniciiEaton/Goodall.
Ploaia i-a pus serios în încurcătură pe organizatori şi jucătorişi în acest an, o serie întreagă de meciuri fiind întrerupte saureprogramate. Meciurile de dublu au fost primele care au suferitamânări, motiv pentru care Horia Tecău şi partenerul său de dublu,Robert Lindstedt, au intrat pe teren abia joi seara. Favoritănumărul opt în 2011, perechea româno-suedeză nu le-a lăsat nicioşansă gazdelor Eaton/Goodall, pe care i-a învins în minim deseturi, cu 6-2, 7-5, dar în două reprize, pauza aparţinând u