Am fost câteva zile la Constanţa, cu treabă. Vesel pentru că Dobrogea mă atrage ca un magnet, ca un Orient, iar eu sunt îndrăgostit de Pontul Euxin.
Mi-e drag să mă plimb pe faleză, să admir Cazinoul - un loc odinioară de pierzanie - dar şi Moscheea "Regele Carol I". Prilej de a reflecta la toleranţa acestei zone, unice ca densitate de minorităţi, supranumită pe drept cuvânt "Elveţia României".
Din nefercire am văzut puţini, prea puţini turişti. Unde or fi dispărut? E drept că-i criză şi lumea nu mai are bani, dar a devenit aproape o tradiţie românească să mergi câteva zile pe litoral. Ca să fim oneşti în primul rând declinul turismului se datorează libertăţii dobândite după 1989. Ani în şir am visat cu ochii deschişi sau admirând cărţi poştale la Spania, Italia, Franţa sau cine ştie ce locuri exotice. Era şi păcat să nu încerci să vezi astfel de minunăţii şi să te mulţumeşti doar cu litoralul nostru. Cu Brifcorul şi cu ospătarul care-şi înmuia manechiura în ciorba ta. Sute de mi de români mai groşi sau mai subţiri la pungă au ales după 1990 să-şi petreacă vacanţele în străinătate. Nu neapărat din snobism, ci din necesitatea de a circula, din acea nestăpânită dorinţă de a vizita. Lucrurile astea nu se pot modifica, dar ce facem să avem din nou turişti? Haideţi să fim serioşi. Nu vom putea intra vreodată în competiţie cu Spania, cu Italia, cu Franţa, cu Elveţia – sau mai ştiu eu cu cine. Noi nu avem mii de castele, cetăţi cum există numai pe Valea Loarei, nu avem vestigiile romane pe care le găseşti peste tot în Italia.
Toată lumea se plânge de lipsa infrastructurii. Vorbeam cu amicul Dan Matei Agathon care-mi explica: "Să spunem că îţi vine din străinătate un prieten foarte bun şi vrea să-l duci într-un sanctuar dacic – la Sarmisegetuza. Acolo, ori de câte ori ajung, trebuie să-mi rezerv 10 ore pentru un drum cu peripeţii. Ajungi un
