- Editorial - nr. 810 / 25 Iunie, 2011 Era mai anii trecuti, cand cu scoaterea la licitatie a avutiei nationalei – banci, fabrici si uzine, ferme, regii de stat etc. etc. – o lozinca: "Noi nu ne vindem tara!” Iata ca, dupa douazeci de ani de "democratie”, un sfert din suprafata agricola a tarii este vanduta strainilor, ca pana si iarba sau buruienile de pe marginea drumului sunt gajate la banci straine pentru datoriile angajate de niste guvernanti iresponsabili, ca, in continuare, se vinde pamantul sfant al Transilvaniei, bucata cu bucata. N-am auzit in aceste zile, cu dezbateri furtunoase despre reimpartirea administrativa a teritoriului Romaniei, sa vina un politician, un comentator sa semnaleze pericolul in care ne aflam prin vanzarea terenului agricol si a padurilor catre straini. Mai periculoasa decat orice reorganizare teritoriala, decat orice actiune iredentista sustinuta din afara sau din interior, este renuntarea, pe o suma de batjocura, la cea mai pretioasa mostenire a noastra – pamantul. Daca in Ungaria si Cehia s-au dispus masuri de interzicere a vanzarii catre straini a terenurilor agricole, la noi, mascat, prin intermediari, in cel mai rau caz direct pe fata, se vinde terenul agricol strainilor si, culmea ironiei, nicio institutie a statului nu are o evidenta clara cat teren agricol a ajuns in posesia celor veniti sa se imbogateasca pe meleagurile noastre. Se spune ca romanul nu mai este interesat de agricultura, ca nu are cu ce sa-si lucreze terenul agricol si ca prefera sa-l vanda decat sa fie amendat pentru lasatul in paragina. Din fericire, mai sunt romani capabili sa practice o agricultura, cat de cat, rentabila. Acestor patrioti (unora) nu le mai suna bine nici aceasta virtute, hranesc milioane de oameni prin truda lor, asigurand painea cea de toate zilele pe masa orasenilor, dar si a celor din mediul rural care s-au domnit. Imi place sa fiu docu