Imediat după explozia crizei financiare globale în 2008, mulţi economişti au anticipat că tările care ţin cu dinţii de cota lor dintr-un grafic în continuă scădere îşi vor urmări mai sârguincios interesul propriu şi vor deveni mai protecţioniste, cufundând planeta într-o mult mai clară recesiune, exact cum s-a întamplat în 1930, după Marea Criză Economică. Din cauza crizei prost administrată de politicienii cuprinşi de panică, lucrurile s-au petrecut altfel. Însă, după 3 ani de durere şi o foarte mică creştere economică s-ar putea întampla acum.
Semnele sunt peste tot. Europenii sunt în mijlocul unei potenţiale crize cauzate de datorii, o criză care ameninţă atât supravieţuirea monedei euro cât şi ideea de Uniune Europeană: politicienii vorbesc despre reintroducerea vizei pentru a călători dintr-o ţară în alta. OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) se destramă în timp ce saudiţii şi irakienii se ceartă pentru controlul asupra energiei (rezultatul fiind scumpirea petrolului).
Apoi este vorba despre o creştere a politicii populiste în toată lumea. Partidele politice care se opun Uniunii Europene câştigă susţinători, în timp ce naţionalismul este în creştere în ţări precum China, Brazilia şi Rusia.
Toate acestea subliniază faptul că fenomenul globalizării, dacă îl definim ca o circulaţie liberă a mărfurilor, a oamenilor şi a banilor, nu a fost niciodată ceea ce s-a sperat să fie. Lumea nu este nici pe departe atât de uniformă precum ar vrea experţii să credem că este. Mai mult de jumătate din comerţul global se petrece în special între ţări vecine.
E foarte la modă să credem că lumea se unifică din ce în ce mai mult când, de fapt, ea se află într-o continuă fragmentare. Aceasta se reflectă şi asupra faptului că ţările bogate sunt încă mult mai provinciale decât ne putem închipui, iar moda politică, într-o perioadă de amorţire economi
