Mesajul a fost trimis. Multumesc!

U2, in mijlocul unui scandal provocat de neplata impozitelor la stat (Video)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 25 iunie 2011 ·

Bono, solistul trupei U2, recunoscut drept cel mai vocal militant impotriva saraciei, a fost vineri tinta criticilor pentru ca ar evita sa plateasca taxe la stat in valoare de cateva milioane de euro. Aceleasi acuzatii planau asupra formatiei si in 2006.

Mai multi activisti ai organizatiei Art. Uncult au pus la cale, vineri, un protest inedit, chiar in timpul reprezentatiei trupei U2 la Festivalul Glastonbury, din vestul Angliei, informeaza CNN.

Astfel, in momentul in care U2 a urcat pe scena, protestatarii au inceput sa umfle un balon cu un diametru de 20 de metri pe care scria: "Si voi trebuie sa va platiti taxele" (U pay your taxes 2). Activistii nu au apucat insa sa lanseze balonul, ca paznicii prezenti la eveniment l-au pus la pamant si i-au scos afara pe protestatari.

U2, trupa cu cele mai mari incasari in 2009, potrivit Forbes, a fost criticata si in 2006 cand si-a mutat afacerile din Irlanda in Tarile de Jos. Miscarea venea dupa ce statul irlandez a decis sa elimine facilitatile fiscale pentru veniturile obtinute din prestari artistice.

Art. Uncut l-a acuzat pe Bono de ipocrizie. "Bono este bine cunoscut pentru campaniile anti-saracie, insa la evaziunea fiscala contribuie ca si multinationalele si bogatii. Bono este parte a acestei probleme. Lumea pierde mult mai mult prin evaziunea fiscala la care contribuie decat prin ajutorul pe care il da prin campaniile sale. E o chestiune de ipocrizie", a sustinut purtatorul de cuvant al grupului, Steve Taylor, acuzand ca U2 evita sa-si plateasca impozitele de milioane de euro.

Compania de management a trupei U2 a declinat acuzatiile si a sustinut ca activistii nu au protestat in locul potrivit. "Cu totii luptam impotriva saraciei extreme, dar acest protest este ca latratul la copacul gresit. Cred ca acesta e mai degraba un mod usor al acestor oameni de a obtin

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 50 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°