Iranul, Afganistanul şi Pakistanul s-au înţeles să lupte cot la cot împotriva terorismului şi extremismului, dar să şi respingă intervenţiile străine. O arată o declaraţie comună a preşedinţilor iranian, Mahmoud Ahmadinejad, pakistanez, Assef Ali Zardari, şi afgan, Hamid Karzai, care au participat la un summit antiterorism la Teheran.
„Cele trei părţi se angajează să depună eforturi pentru a elimina extremismul, militarismul şi terorismul şi pentru a respinge intervenţiile străine, care contravin spiritului islamului şi tradiţiilor de pace din regiune şi intereselor popoarelor lor", se arată în documentul semnat de cei trei lideri.
Preşedintele afgan a subliniat că, în ciuda progreselor înregistrate în diverse domenii, ţara sa este ameninţată de terorism mai mult ca niciodată. „Din nefericire, în ciuda tuturor realizărilor în educaţie şi reconstrucţia infrastructurii, nu numai că Afganistanul nu a obţinut încă pacea şi securitatea, dar terorismul se extinde şi ameninţă, mai mult ca niciodată, Afganistanul şi întreaga regiune", a spus Karzai.
Argumente împotriva „intervenţiilor străine" în Orientul Mijlociu a adus preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, cunoscut pentru discursurile sale antiamericane şi declaraţiile antisemite. De data aceasta, el a acuzat Statele Unite că profită de atentatele din 11 septembrie 2001 ca să-şi justifice prezenţa în regiune.
„Modul în care este abordat şi exploatat momentul 11 septembrie seamănă mult cu ceea ce s-a întâmplat cu Holocaustul", a declarat Ahmadinejad la începutul summitului tripartit Afganistan-Iran-Pakistan.
„Unii cred că 11 septembrie a avut ca scop reducerea presiunilor asupra regimului sionist, extinderea insecurităţii în regiune, deturnarea opiniei publice americane şi umplerea buzunarelor capitaliştilor care provoacă războaie", a mai spus liderul iranian, referindu-se la operaţ