- Social - nr. 810 / 25 Iunie, 2011 Oricine stie astazi ca perioada prescolara (3-6/7 ani ) este cea mai bogata, cea mai prolifica si cea mai importanta in devenirea fiintei umane, prin predispozitiile neuropsihice si somatice existente pentru achizitii cognitive, psiho-motrice, pentru dezvoltarea socio-emotionala si intelectuala a viitorului scolar si apoi adult. Dar cel mai bine este constatat si simtit acest adevar de catre noi, educatoarele care zi de zi ne aflam intre acesti micuti, exploratori, noi cele care impreuna cu ei redescoperim si redefinim lumea in limbajul unic al copilariei si jocului. Mai intai ne insusim aici la gradinita regulile necesare pentru a trai in armonie in marea noastra familie. Si-apoi pentru ca ei, micutii, ne cer mereu altceva, si parca prind aripi si se inalta sub ochii nostri clipa de clipa, cautam mereu sa-i descoperim pe fiecare in parte, sa le dam curaj, forta si incredere in ei. Din aceasta dorinta profesionala intrinseca, din aceasta neliniste se naste intrecerea noastra pentru a valoriza fiecare copil prin ce are el mai expresiv: copilul pictor, copilul sportiv, copilul poet, copilul muzician, copilul povestitor, copilul inventiv, copilul constructor, copilul matematician etc. Desi in esenta avem acelasi rol si aceleasi tinte, gradinitele din Targu-Mures au demonstrat, intr-un mod original, deosebit, unitatea in diversitate. Casa de Cultura a Tineretului a gazduit recent Targul ofertelor gradinitelor. Cu acest prilej am putut admira la cele 17 standuri tot atatea conceptii ale ego-urilo gradinitelor participante, standuri expuse deosebit de original, cu simboluri si expresii care le-au definit si personalizat in cel mai frumos si elegant mod. Proiectiile de imagini si filmulete de pe ecranul din spatiul de expunere al standurilor au fost de natura sa completeze imaginea fiecarei gradinite despre evenimente, preocupari si per