Campioana României la fotbal feminin, CFF Olimpia Cluj Napoca, şi-a aflat adversarele din grupa preliminară din Liga Campionilor. Tragerea la sorţi efectuată la sediul UEFA de la Nyon (Franţa) a trimis echipa de pe Someş în grupa 4, alături de echipele WFC SFK 2000 Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), Gintra Universitetas (Lituania) şi Atasehir Belediyespor (Turcia). Meciurile din grupă se vor disputa la Sarajevo, în perioada 11-16 august.
Anul acesta, în competiţia feminină a Ligii Campionilor s-au înscris 54 de echipe - record numeric, 32 dintre ele urmând să treacă prin faza preliminară (8 grupe x 4 echipe), iar 22 (cele mai bine cotate în Europa) merg direct în şaisprezecimile de finală. În serii, se joacă fiecare cu fiecare, primele opt clasate plus încă două cu cel mai bun punctaveraj de pe locul doi calificându-se mai departe.
Olimpia intenţionase să găzduiască la Cluj o grupă, numai că dosarul a fost respins de forul condus de Platini, considerându-se că echipa românească, fie şi campioană, se află la doar un an de la înfiinţare şi nu prezintă suficiente garanţii şi experienţă în vederea organizării unei competiţii oficiale de prim rang. Anul trecut, campioana României, FCM Târgu Mureş, n-a depăşit faza preliminară, într-o grupă care s-a desfăşurat în Islanda. Campioana României la fotbal feminin, CFF Olimpia Cluj Napoca, şi-a aflat adversarele din grupa preliminară din Liga Campionilor. Tragerea la sorţi efectuată la sediul UEFA de la Nyon (Franţa) a trimis echipa de pe Someş în grupa 4, alături de echipele WFC SFK 2000 Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), Gintra Universitetas (Lituania) şi Atasehir Belediyespor (Turcia). Meciurile din grupă se vor disputa la Sarajevo, în perioada 11-16 august.
Anul acesta, în competiţia feminină a Ligii Campionilor s-au înscris 54 de echipe - record numeric, 32 dintre ele urmând să treacă prin faza preliminară (8 grupe x