Parintele Calistrat de la Manastirea VladiceniMotto: "Singuratatea - maica întelepciunii!" (Sfantul Isidor Pelusiotul)

Sfintii Parinti scriitori ai "Filocaliei" au îndemnat întotdeauna pe toti ucenicii lor sa caute linistea ca pe cea mai pretioasa cale de izbavire a mintii din tulburarea gandurilor. „Linistea înseamna înfranarea de la rele.” Ne atrag ei atentia. In vremea noastra auzim de multe ori cuvantul „liniste.” Aceasta liniste (ca stare de fapt) este o necesitate a firii noastre umane, fara de care nu am putea face nimic. Este evident faptul ca omul simte nevoia apropierii de cadrul natural, creat de Dumnezeu. Natura în sine ofera de cele mai multe ori o liniste pe care obisnuim sa o numim ”linistea din natura”, acea armonie din cadrul natural spre care nazuim atunci cand fugim de aglomeratii. Retragerea în natura poate sa reprezinte o prima etapa a stradaniei de ferire a sufletului din valurile tumultului lumesc: „Taci, fugi, linisteste-te!”, aude un glas Avva Arsenie; sau, iarasi: „Taci tu pentru ca sa vorbeasca faptele tale!”.

In viziunea patericala, curatirea inimii si linistirea mintii vin din însingurarea monahului în launtrul de taina al chiliei sale: „Stai tu în chilia ta si ea te va învata de toate!”. Parerea comuna a oamenilor obisnuiti este ca linistea vine din exterior; în viziune ascetica, însa, ea provine din interior, si aceasta pentru ca launtrul inimii noastre este, de fapt, altarul jertfei linistirii. Sfanta Scriptura spune: ”Cauta pacea si o urmeaza pe ea” (Ps. 33,13) „si vei trai în veacul veacului” (Ps. 36,27), pentru ca ”fericiti sunt facatorii de pace” (Mt. 5,9). De ce toate acestea? Pentru ca cea mai importanta lucrare (care are, într-adevar, rost) este sa realizezi curatirea propriului tau interior. Pilda sihastrilor care îsi cauta linistea cu semenii si cu ei însisi în sanul naturii, vietuind ani multi prin pes