Liderul Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, a adresat liderilor UDMR, reuniti sambata intr-o sedinta a Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU), la Targu Mures, o scrisoare deschisa in care ii roaga sa nu adopte nicio hotarare care poate afecta negativ "comunitatea nationala" din secuime.
Potrivit documentului, Guvernul se pregateste sa adopte un proiect de reorganizare administrativa care este contrar angajamentelor internationale asumate de Romania si reprezinta o provocare de scara istorica pentru intreaga comunitate maghiara, transmite Mediafax.
In scrisoarea deschisa, intitulata "Reforma administrativa a Romaniei trebuie fundamentata pe solidaritatea colectivitatilor locale", presedintele CNS le cere liderilor UDMR sa nu adopte nicio hotarare care poate afecta negativ "comunitatea nationala" din secuime.
"Pe tot parcursul istoriei sale secuimea avea propriile sale unitati administrative, care nu au fost desfiintate nici macar de reforma administartiva din 1968, ce modifica delimitarile administrative in defavoarea populatiei maghiare autohtone majoritare din regiune. Accesarea fondurilor unionale este doar pretextul planului actual de regionalizare, adevaratul motiv fiind incadrarea intr-o unitate administrativa unde, ajungand in minoritate, nu va mai avea un cuvant in deciziile privind propria sa viata comunitara. In numele CNS, va rog sa nu adoptati nicio hotarare care afecteaza negativ comunitatea noastra nationala", afirma acesta.
Izsak Balazs aminteste, in acest sens, hotararea adoptata in 5 septembrie 2009 de Adunarea Alesilor Locali, care afirma ca "Tinutul Secuiesc este indivizibil si nu poate fi inglobat intr-o alta unitate teritorial-administrativa", iar viitorul acestei regiuni "nu poate fi imaginat altfel, decat ca o unitate administrativ-teritoriala de sine statatoare, cu prerogative sporite, situata