Aproape siguri de rămânerea în Liga a II-a, graţie clemenţei FRFîn ceea ce priveşte procesul de licenţiere la liga secundă, olteniiau început deja să-şi facă calcule pentru promovare.
Ghinionul Ştiinţei este acela că are şanse foarte mari să fierepartizată în una dintre cele mai "tari" serii de ligă secundă dinultimii 10 ani, în care cel puţin şapte echipe şi-au anunţatintenţia de a promova: Universitatea, Poli Timişoara, GloriaBistriţa, Voinţa Sibiu (ar putea promova chiar din această vară,dacă va câştiga barajul cu Săgeata Năvodari), FC Bihor, AlroSlatina şi Gaz Metan CFR Craiova. Adrian Mititelu (foto) este şi elconştient că misiunea din 2012 va fi una infinit mai grea decât ceadin 2006: "Ne dorim să promovăm, dar probabil va fi o seriefoarte grea, cu noi, cu Timişoara, cu Bistriţa. Vreo patru-cinciechipe îşi doresc promovarea şi nu va fi uşor. Va fi o serie deDivizia B inedită, cu echipe care se băteau în anii trecuţi în LigaI".
Variantăsumbră
Calculele de promovare ale oltenilor ar putea însă să nu maiconteze. Dacă Ştiinţa nu va reuşi să suspende sau să anulezedatoria către Victor Piţurcă, Universitatea nu va fi programată înprimele două etape ale sezonului şi va fi exclusă dincampionat.
Va fi o serie grea, va trebui să muncim foarte multşi să avem şi forţă să câştigăm seria sau să terminăm pedoi
Adrian Mititelu, patron U Craiova
Aproape siguri de rămânerea în Liga a II-a, graţie clemenţei FRFîn ceea ce priveşte procesul de licenţiere la liga secundă, olteniiau început deja să-şi facă calcule pentru promovare.
Ghinionul Ştiinţei este acela că are şanse foarte mari să fierepartizată în una dintre cele mai "tari" serii de ligă secundă dinultimii 10 ani, în care cel puţin şapte echipe şi-au anunţatintenţia de a promova: Universitatea, Poli Timişoara, GloriaBistriţa, Voinţa Sibiu (ar putea promova chiar din a