Amintindu-mi de Creangă, dacă tot a început sezonul estival, am început să umblu creanga pe litoral, la…scăldat. (Că baie nu fac, decât în august, când este apă caldă!). Ieri am traversat plaja, pe lângă câteva fătuci, cu pielea precum cafeaua, la nisip. Mă aşez lângă o tânără îmbrăcată cu o pălărie de paie şi o panglică violet, aşa, ca o dungă, pe la mijloc. Din câtă suedeză ştiu, înţeleg că mă întreabă dacă ştiu să înot, mai ales că-mi arată cu braţele şi corpul ei felin, stilul delfin. „Romano ?” mă interoghează blonda. „Nu, doar bronzat” îi răspund şi mă uit la apa mării, gândind să mă arunc la ea. „Suedeza” mi-o ia înainte şi dispare în valuri, lăsând în urmă un siaj parfumat. Iese undeva, în larg, ca Afrodita din spuma mării şi începe să strige „Help! Help!” Fulgerător, îmi vine în minte umorul englezesc şi-i strig: „Mai bine ai învăţa să înoţi, decât limba engleză!”

Pălăria şi panglica domnişoarei pluteau în derivă. Fac un salt cu capul înainte şi încep să feresc apa cu braţele, pentru a ajunge mai repede la străină. Străină şi ca naţiune şi de înot. „Ajutor!” strigă ea, mai pe româneşte. Realizez că străină e numai de înot… Folosind o poantă deja demodată, o întreb: „Ce fel de ajutor doriţi, d-şoară? Ajutor de şomaj, social, de boală? Azi toată lumea are nevoie de ajutor, dar nu strigă în gura mare!” Mă priveşte cu ochi pătrunzători şi citesc în ei o infinită dezamăgire. Îmi aruncă, odată cu privirea, câteva vorbe de „bine” în cea mai curată limbă românească, de ar fi apreciat-o şi Funeriu şi Manolescu: „Hai, caramba de-aici, drogatule, credeam că am cu cine să fac şi eu încă o aventură, în ultima zi de sejur, să am bani pentru încă o săptămână. Dar văd că…roiu!” „Văcăroiu? A fost…” Las, ruşinat, privirea în jos, dar nu văd nimic, din cauza apei.

Aşa-mi trebuie! Am mai păţit-o, ani în urmă, când eram cu o tipă pe plajă, singuri şi, c