Rezultatele anchetei în cazul morţii viceprimarului din Joseni au arătat că edilul a fost împuşcat mortal de un bărbat cu care avea o relaţie intimă, potrivit Realitatea.net
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a participat aseară la reconstituirea crimei. El are 35 de ani şi este un localnic din Joseni. Într-una din cabanele sale a fost găsită şi arma crimei: o puşcă de vânătoare pe care o deţinea ilegal.
"Ca mobil al faptei, din declaraţia suspectului principal, am reţinut că acesta are 2 aspecte, un aspect de natură sexuală şi un aspect de natură patrimonială", a declarat Marius Iacob, procuror.
"Sincer să fiu, sunt surprins, dar altceva nu pot să declar. O grămadă de specialişti au fost în comună în ultima vreme şi aşa cred că au făcut o treabă bună", a declarat Gyorgy Istvan, primar Joseni, judeţul Harghita.
Viceprimarul Csala Zolt a fost împuşcat pe 22 aprilie, în casa sa de vacanţă. Avea 42 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Suspectul reţinut e acuzat de omor calificat şi riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.
Rezultatele anchetei în cazul morţii viceprimarului din Joseni au arătat că edilul a fost împuşcat mortal de un bărbat cu care avea o relaţie intimă, potrivit Realitatea.net
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a participat aseară la reconstituirea crimei. El are 35 de ani şi este un localnic din Joseni. Într-una din cabanele sale a fost găsită şi arma crimei: o puşcă de vânătoare pe care o deţinea ilegal.
"Ca mobil al faptei, din declaraţia suspectului principal, am reţinut că acesta are 2 aspecte, un aspect de natură sexuală şi un aspect de natură patrimonială", a declarat Marius Iacob, procuror.
"Sincer să fiu, sunt surprins, dar altceva nu pot să declar. O grămadă de specialişti au fost în comună în ultima vreme şi aşa cred că au făcut o treabă bună", a declarat Gyorgy Istvan, pri