Ieri după amiază la ora 17.20 un şofer de 22 de ani din municipiu, aflat la în trafic pe DN 2B Brăila-Buzău a provocat un accident soldat cu trei maşini avariate şi trei persoane internate în spital.
Tânărul nu a adapta viteza la condiţiile de trafic, carosabil umed, şi pe fondul teribilismului specific vârstei a apăsat cu putere acceleraţia, pe un tronson de drum liber în afara localităţii Lacu-Sărat.
Nu a apreciat corect distanţele faţă de participanţii la trafic, a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a tamponat alte două autoturisme, care circulau regulamentar din sens opus.
Toate cele trei autoturisme implicate înn incident au părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a unein pasagere d e 23 de ani) din Galaţi, din primul autoturism tamponat, şi a altor două persoane de 73 , respectiv 76 de ani , din Brăila, pasageri în autoturismul condus chiar de imprudentul şofer.
Cele trei persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii autoturismelor au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.