”În Romania şi Bulgaria există semne care arată că situaţia se îmbunătăţeşte şi sunt încrezător că această tendinţă va fi remarcată şi mai mult în anul 2012, mai ales în Bulgaria deoarece există aici multe proiecte mari care vor fi puse în aplicare”, a declarat comisarul pentru politica regională, Johannes Hahn, în cadrul şedintei Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, se arată într-un comunicat de astăzi biroului de presă al delegaţiei române la PPE.
Cu toate acestea, recent, Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru Axa 2 a Programului Operaţional Regional (POR) -Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport-, din cauza deficienţelor constatate, şi a cerut autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2.
Comisarul a adăugat că în cadrul Comisiei Europene se lucrează la elaborarea unui cadru strategic pentru fondurile structurale, care va contribui la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 şi care urmează să fie prezentat până la sfârşitul acestui an.
Cu ocazia acestei şedinţe, europarlamentarul democrat-liberal Iosif Matula a avut un schimb de opinii cu Johannes Hahn cu privire la cadrul viitoarei politici de coeziune după 2013. ”Politica de coeziune reprezintă un motor de creştere pentru regiunile europene. De aceea, este esenţial să continuăm măsurile de eficientizare a acestei politici printr-o acţiune coordonată, axată pe priorităţile cheie europene de creştere inteligentă, durabilă şi incluzivă”, susține Iosif Matula.
La data de 3 martie 2010, a fost publicată Comunicarea Europa 2020 - o strategie pentru creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, care reprezintă strategia de creștere economică a Europei pentru următorii zece ani.
Potrivit documentului, obiectivul general este acela de trans