Ieşenii care ajung la Direcţia Locală de Evidenţa a Persoanelor trebuie să cunoască faptul că edilii au modificat programul de eliberare şi depunere a actelor.
Trei ore la rând pentru un buletin nou, de Iaşi (FOTO)
Începând de luni, 27 iunie, programul de lucru cu publicul pentru primiri şi eliberări acte este de luni până miercuri, de la ora 8.30 la 16.30, joi, de la 8.30 la 18.30, iar vineri, de la ora 8.30 la 14.30. În plus, în ultima zi de vineri din lună, nu se va mai lucra la publicul.
Atenţie ieşeni! Evidenţa Populaţiei se mută la Starea Civilă
„Modificarea programului este o măsură de îmbunătăţire a activităţii Serviciului de evidenţă a persoanelor având în vedere numărul mare de cereri pentru eliberarea actului de identitate ce se înregistrează în perioada iulie-septembrie", a spus Marius Bodoga, şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei.
Autorităţile atrag atenţia ieşenilor că nu vor mai elibera bonuri înainte de a începe programul de lucru. În plus, ieşenii sunt sfătuiţi să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înaintea expirării, aceştia având posibilitatea să-şi păstreze vechiul act până la emiterea unuia nou.
„Această masură este absolut necesară pentru asigurarea unui flux constant şi continuu la ghişeele serviciului şi pentru evitarea supraaglomerării", a mai spus Bodoga.