La fel cum stări comunitare alterate au creat condiţii pentru căderea financiară elenă, tot aşa stări europene neadecvate situaţiei de criză în Grecia ar putea afecta întreaga Uniune Europeană.

Scăderea încrederii în guvernele naţionale este mai mare decât neîncrederea în instituţiile UE. Guvernele statelor membre sunt sancţionate de cetăţeni atât pentru modul în care au gestionat local criza financiar-economică, dar şi pentru felul în care s-au implicat în deciziile europene de redresare a economiei Uniunii Europene şi a construcţiei europene.

De peste doi ani se joacă o dramă grecească pe scena europeană. Între timp, această dramă a ajuns şi pe scena internaţională, iar în plan local tinde să evolueze spre o veritabilă tragedie. Doar că actorii acestui reality show nu sunt doar politicienii atenieni şi cetăţenii greci. Joacă în aceeaşi piesă atât partea elenă, cât şi partenerii din zona Euro şi toţi participanţii la procesele integrative ale Pieţei Interne europene.

Guvernul premierului elen Giorgios Papandreu încearcă să convingă Europa şi lumea că Grecia nu este în faliment. Însă cifrele financiare şi macroeconomice creează probleme, iar ratingul de ţară apasă greu, motiv pentru care politicienii eleni trebuie să recunoască falimentul moral al modului de a guverna, în felul în care au făcut-o în ultimele decenii. Prin optica cetăţeanului european, această situaţie trezeşte semne de întrebare în privinţa capacităţii şi abilităţii instituţiilor europene de a evalua, preîntâmpina şi gestiona politicile europene. Mario Monti (fost comisar european pentru Competiţie în Comisia Romano Prodi) se întreba de ce nu a fost aplicat riguros Pactul de Stabilitate şi Creştere şi de ce Eurostat nu a primit atribuţii adecvate pentru monitorizarea şi evaluarea finanţelor publice ale statelor membre?

Interdependenţe ce generează contagiuni

Desigur