Ziua Mondială Olimpică şi aniversarea a 20 de ani de la fondarea Comitetului Naţional Olimpic a fost marcată astăzi în scuarul Teatrului de Operă și Balet printr-o Cursă Olimpică de 4 km.
Evenimentul a fost organizat de către Comitetul Naţional Olimpic în parteneriat cu Compania Orange Moldova şi Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La ceremonia de inaugurare a participat premierul Vlad Filat care a mulțumit organizatorilor și participanților că nu au cedat în fața timpului ploios de afară. „Sportul din totdeauna a unit oamenii şi a creat acea energie necesară pentru ca lucrurile să evolueze. În Republica Moldova sportul se dezvoltă, iar sportivii noştri obţin rezultate tot mai frumoase", a spus prim-minstrul.
Chiar dacă timpul de afară nu a fost favorabil, cursa a adunat căteva sute de oameni de diferite vârste, dornici de a alerga. Participanților li s-a oferit câte un maiou și o sticlă de apă din partea organizatorilor.
Vlad Filat a venit la eveniment îmbrăcat într-un trening negru și verde, de culoarea siglei partidului. La start, oficialul a fost în fruntea alergătorilor, însă în scurt timp a fost întrecut de alți participanți.
Primii la finiș au ajuns reperezentanții Academiei Militare. Aceștia s-au lăudat că a fost o cursă ușoară. Cel mai mic participant a fost un băiețel de numai un an și jumătate, aflat într-un cărucior condus de tatăl său. ,,I-a plăcut foarte mult plimbarea, chiar nu a făcut capricii", a declarat tatăl.
Cursa Olimpică de 4 km s-a desfăşurat pe traseul: bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt - strada Vasile Alecsandri - strada Bucureşti - strada Sfatul Ţării - bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pe întreaga distanță participanții au fost însoțiți de o ambulanță și de poliţişti.
Cu toate acestea evenimentul nu s-a încheiat aici, după cursă pe participanți îi mai aș