Am publicat zilele trecute un articol in care imi exprimam opinia ca toata povestea scandalului declaratiilor Presedintelui Basescu la adresa Regelui Mihai este o furtuna intr-un pahar cu apa. Mult zgomot pentru nimic. O dezbatere practic irelevanta. O pierdere de timp. Dar in acelasi timp un prilej extraordinar pentru elita noastra politica, mediatica si intelectuala de a practica ce stie mai bine: datul in stamba. Si dat in stamba a fost! N-am pretentia sa reprezint pe nimeni: nici pe Basescu, nici Casa Regala, nici Istoria, nici Natiunea, nici Demnitatea…. Doar pe mine insumi si opiniile mele. Si opinia mea este urmatoarea: Rar am vazut ceva mai ridicol, deplasat si stupid ca spectacolul public de zilele acestea.
Aflu insa acum (din reactii atat publice cat si private) ca a-mi exprima punctul de vedere, a spune ce cred, nu e suficient. A-mi exprima consternarea si amuzamentul la ceea ce am considerat si continui sa consider -fara sa retractez- un exponat magnific din vitrina ilustrand prostia elitei noastre nationale, nu e satisfacator.
Nu. Sunt nevoit acum sa primesc un baraj de acuze. Am dezamagit. Am tradat. De ce nu sunt alaturi de colegii mei, intelectualii?! Trebuia sa spun ceva anume. Si numai acel ceva. Fiecare are o parere despre ce cuvinte ar fi trebuit sa repet. Dar trebuia sa repet niste cuvinte. Parerile, evident, sunt impartite. Dar un lucru e sigur: n-am facut ce trebuie.
Mi-e neclar insa ar fi trebuit sa fac, mai exact.
Sa ma manifest isteric in favoarea bunului simt si sa ma bat in piept cu Istoria Romaneasca? N-am aceasta inclinatie din fire… Sa ma indignez si sa delirez verbal pe marginea crimei de lezmajestate? Mi-e imposibil din punct de vedere tehnic. In plus, chiar nu era suficienta inflatia de indivizi indignati marlaneste in fata marlaniei?! Trebuia sa mai particip si eu la hyper-inflatie?!
Acum ca Seful Opozi
