Anchetatorii care se ocupă de cazul uciderii viceprimarului din Joseni cred că făptaşul este un bărbat cu care edilul avea o relaţie intimă. Viceprimarul Csala Zolt a fost împuşcat mortal în urmă cu 3 luni, în casa sa de vacanţă.
Suspectul Lorincz Robert are 35 de ani şi este tot din comuna harghiteană Joseni. Localnicii ştiau că cei doi bărbaţi se împacă bine, dar nimeni nu bănuia că între ei era ceva mai mult – o relaţie intimă.
Oamenii legii cred că tocmai această relaţie a stat la baza crimei, precum şi mai multe neînţelegeri legate de un teren. Cei doi, suspectul şi viceprimarul, au fost văzuţi certându-se chiar pe holurile Primăriei din Joseni la începutul acestui an, pentru teren.
“În dosarul privind omorul asupra viceprimarului Csala Zolt, în 22 aprilie 2011, astăzi (n.r. – sâmbătă), în urma probelor obţinute, am dispus începerea urmăririi penale faţă de Lorincz Robert, de 31 de ani, pentru infracţiunile de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat procurorul Marius Iacob, citat de Mediafax. “Din declaraţiile suspectului principal am reţinut că mobilul omorului are două aspecte, şi anume unul de natură sexuală, şi unul de natură patrimonială”, a adăugat Iacob.
Anchetatorii care se ocupă de cazul uciderii viceprimarului din Joseni cred că făptaşul este un bărbat cu care edilul avea o relaţie intimă. Viceprimarul Csala Zolt a fost împuşcat mortal în urmă cu 3 luni, în casa sa de vacanţă.
Suspectul Lorincz Robert are 35 de ani şi este tot din comuna harghiteană Joseni. Localnicii ştiau că cei doi bărbaţi se împacă bine, dar nimeni nu bănuia că între ei era ceva mai mult – o relaţie intimă.
Oamenii legii cred că tocmai această relaţie a stat la baza crimei, precum şi mai multe neînţelegeri legate de un teren. Cei doi, suspectul şi viceprimarul, au fost văzuţi certându-se chiar pe holurile Primă