Foto: Thinkstock A sosit vremea unei noi pastile despre existenţă. Acest tip de comprimate se administrează în timp şi are efect asupra existenţei din afara timpului. Aşadar, în continuare, să ne cufundăm în principiile filosofice, legate de viaţă, ale lui Eckhart Tolle.
Majoritatea oamenilor sunt torturaţi zilnic de gândurile din mintea lor, de vocea din capul lor, care comentează permanent. Căci gândirea majorităţii este involuntară, compulsivă şi vicioasă, asemenea unui drog. Emoţiile negative cauzate de gândurile negre, precum resentimentele, vinovăţia, nemulţumirile, dispar când vocea din cap se opreşte şi nu mai derulează vechile poveşti. Corpul reacţionează la acestea ca şi când ele ar fi în realitatea prezentă. Fricile dispar când mintea nu mai produce scenarii, trecute sau viitoare, cu amprente negative. Prea mult trecut sau viitor existent în mintea noastră cauzează anxietate, apăsare, tensiuni, stres, îngrijorare, frică. Prezentul este realitatea care dizolvă trecutul şi viitorul.
Moartea reprezintă deschiderea transcendenţei, posibilitatea de a afla cine suntem cu adevărat, dincolo de nume şi formă. Trăim fizic pentru a afla cea mai importantă dimensiune a existenţei din lăuntrul nostru. Cu cât suntem mai înecaţi de informaţiile vieţii materiale, cu atât ne îndepărtăm mai mult de informaţiile legate de adevărata existenţă. Ne umplem de formele existenţei fizice şi ne îndepărtăm de esenţă. Se poate întâmpla ca totul să fie minunat în viaţă: sănătate, familie, bani, avere, respect, etc. Dar în lumea formelor nimic nu este fix prea mult timp. Astfel, apare vocea interioară care aduce nefericirea pe baza schimbării, prin deprecierea vieţii, adică a formelor. Atunci, tot câştigul material acumulat se clatină şi, dacă nu este înţeleasă esenţa, apare pierderea sinelui.
Nefericirea vine pe două căi: neobţinând ceea ce ne dorim sau obţinând ce