\"Evenimentul zilei\" vă prezintă trei dintre metodele prin care unii dintre administratorii sau patronii de bălţi le folosesc pentru a \"prosti\" pescarii de weekend.

Nu o dată am plecat la pescuit, de vineri noaptea, ca disperatul, cu ochii pe jumătate deschişi şi roşii de parcă aş fi consumat vreo 3 sticle de whisky, ca să prind un loc cât mai bun pe baltă, ci de nenumărate ori. În 50% din cazuri mă întorceam după 48 de ore precum soldatul de la război: obosit, murdar, fără vreo captură remarcabilă şi minus 400 de lei în buget (benzină, mâncare, momeală şi vreo două taxe).

Nu o să dau vina în toate cazurile pe practicile administratorilor de bălţi, ci o să mai pun o parte din eşecuri şi pe seama neşansei. Cum spun unii pescari: pescuitul e jumătate ştiinţă, jumătate noroc.

Plimbatul apei

E una dintre cele mai uzitate metode. De obicei, bălţile sunt dotate la cap şi în coadă cu stăvilare, şi e foarte uşor pentru administratorii lor să dea drumul la robinet. Consecinţa e una simplă atunci când apa scade sau creşte foarte brusc: peştele simte imediat aceste variaţii de debit, e confuz, zăpăcit şi speriat, prin urmare nu-i arde de momeală, indiferent dacă e mămăligă, pufulete, boiles, boabă de porumb etc.

Sfatul meu este ca, atunci când mergeţi la pescuit pentru o perioadă mai lungă (48-72 ore), să puneţi un marker cu un semn (băţ, crăcan de lansetă) şi să verificaţi după 12 ore dacă apa a crescut sau a scăzut. Dacă s-a întâmplat lucrul acesta e destul de clar că se umblă la apă.

De regulă, eu nu mai calc pe astfel de bălţi numai dacă prin absurd aş câştiga la loto, sau să plătesc cu bani falşi, cum ziceau cei de la Paraziţii: "Vreau să dau bani falşi de pomană".

Azot în apă

O altă metodă, care este foarte dezbătută pe site-urile pescăreşti, este aruncarea azotului în apă