Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Voluntarii străini şi elevii au strâns o tonă de gunoaie din Runcu

Publicat in Adevarul, duminică 26 iunie 2011 ·

O tonă de gunoaie de toate felurile au fost adunate de pe Valea Bâlţii, din comuna Runcu.

60 de elevi şi profesori de la Şcoala generală din comuna Runcu şi Grupul Şcolar Industrial Bâlta au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o acţiune de ecologizare. Acestora li s-au alăturat şi şase voluntari străini din Camerun, Sierra Leone, Danemarca, Armenia şi Georgia, care au venit în judeţul Gorj prin intermediul Asociaţiei Tineri Fără Frontiere.

Participanţii la acţiunea de ecologizare au adunat gunoaiele pe o distanţă de trei kilometri. Misiunea voluntarilor nu a fost uşoară, pentru că au trebuit să strângă deşeurile de pe cursul unui pârâu, fiind nevoiţi să intre şi în apă. S-a adunat o cantitate de o tonă de gunoaie, care au fost transportate apoi la groapa ecologică din Târgu-Jiu.

Ionela Sulea, profesoară de limba engleză la Şcoala Generală Runcu şi mentor pentru voluntarii străini, a precizat că acţiunea a fost o adevărată lecţie: „Această zi a fost o lecţie atât pentru copii, dar şi pentru localnicii comunei Runcu şi turişti, care au învăţat să respecte natura şi că gunoaiele trebuie aruncate numai în locuri special amenajate. Localnicii au fost impresionaţi de prezenta voluntarilor străini care au venit în satul lor să strângă gunoaiele şi au promis ca şi ei vor urma exemplul lor”.

Ibrahim Ngou, din Camerun, este bucuros că a reuşit să strângă gunoaiele: „Îmi pare bine că am participat la această activitate. Am muncit mult, dar mă bucur că am reuşit să strângem gunoaiele dintr-un loc aşa de frumos“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 22 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 32 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 38 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 32 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 3 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°