Intrarea Greciei în incapacitate de plată pe datoria de stat ar declanşa haosul în zona euro, a avertizat Yves Mersch, membru în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).
Parlamentul Greciei va vota, săptămâna viitoare, programul de austeritate propus de Guvernul elen, condus de George Papandreou, pentru a obţine următoarea tranşă din împrumutul de urgenţă luat în 2010 de la Uniunea Europeană.
Dacă măsurile anticriză propuse de cabinetul Papandreou sunt acceptate de forul legislativ grec, ţara va primi 12 miliarde de euro. Însă, dacă nu încasează aceşti bani până la jumătatea lunii iulie, Grecia riscă să intre în incapacitate de plată, a atras atenţia oficialul BCE, Yves Mersch.
Citeşte şi:
Grecia primeşte o gură de oxigen
Grecia a cerut oficial un nou împrumut de la UE şi FMI
Decizia finală privind următoarea tranşă va fi luată de miniştrii de Finanţe din UE la data de 3 iulie.
Yves Mersch, guvernator al băncii centrale a Luxembourgului, a criticat modul în care liderii europeni au luat decizii în privinţa crizei datoriilor de stat, deşi ei au promis că vor salva Grecia de la incapacitate de plată şi vor stabiliza zona euro.
"Sunt prea multe interese divergente (...) Nu creează un mediu foarte favorabil luării de decizii", a arătat oficialul într-o întâlnire cu presa la reuniunea anuală a Băncii pentru Reglemente Internaţionale, de la Basel, relatează Mediafax.
Grecia a luat în luna mai a anului trecut un împrumut de urgenţă de 110 miliarde euro de la UE şi FMI şi are nevoie acum de un nou ajutor de mărime similară, pentru a se finanţa până în 2014. Premierul George Papandreou a promis, joi, la summit-ul liderilor UE, un program de austeritate pe cinci ani în valoare de 78 miliarde euro, care cuprinde creşteri de taxe şi reduceri ale cheltuielilor publice.