Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oreste, ghid printre enigmele României! Locurile misterioase ale ţării noastre abundă de poveşti fantastice (partea I)

Publicat in Cancan, duminică 26 iunie 2011 ·

Bucegii, sanctuar dacic sau bază secretă pentru extratereşti? SFINXUL: În unele poveşti fantastice, sub megalitul situat pe platoul Bucegilor s-ar afla rămăşiţele unei civilizaţii extraterestre

BIFURCAŢIE: Indicator către Vf.Omu, o creastă a muntelui pe care s-au înregistrat puternice radiaţii BABELE: Cele două formaţiuni de piatră din Bucegi ar fi, conform unor teorii, „vestigii” ale venirii zeilor pe pământ.Legendele vorbesc despre Munţii Bucegi ca despre un uriaş sanctuar dacic, piatra de temelie a poporului român. Întregul lanţ carpatic ar fi străbătut de tuneluri lungi de sute de kilometri, uriaşe caverne făcute de mâna omului sau de forţe ale naturii regăsindu-se în Bucegi. În poveştile fantastice se pomeneşte şi de Sfinx, megalitul de opt metri înălţime şi 12 metri lăţime, situat pe platoul Bucegilor, la o altitudine de 2.216 de metri, sub care s-ar afla rămăşiţele unei civilizaţii extraterestre. Dincolo de aceste mituri, pe creste precum Omu, Bătrâna şi Doamnele s-a constatat, în urma măsurătorilor radiestezice, o intensitate extraordinară a radiaţiilor, valorile înregistrate aici fiind cu mult peste cele normale. Oamenii povestesc şi despre vindecări miraculoase care s-ar fi petrecut în zonă. Există aici şi un izvor cu apă pură, care se "alimentează" de la un uriaş lac subteran. Studiile cercetătorilor români şi francezi, realizate pe parcursul mai multor perioade, au relevat faptul că încărcătura de bacterii din apa acestui izvor este zero, fenomen unic în lume.

Oreste Teodorescu, realizatorul emisiunii "Codul lui Oreste" de la Antena 2 şi membru fondator al Grupului Paracelsus, grup cu activitate în zona spirituală, ne-a povestit despre fascinanţii Bucegi: "În toate culturile lumii, munţii sunt lăcaşul zeilor. În mitologia noastră tradiţională, în Munţii Kogayon (n.r. - muntele sacru al dacilor. Se pare că în limba geto-dacilor, Kogayon s

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 45 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°