Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 5 cele mai comune greşeli care conduc la sărăcie

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 iunie 2011 ·

Trăim într-o societate a consumului. Rezultatul acestui stil de viaţă este că datoriile personale cresc, iar rata de economisire este tot mai redusă. În 2008, acest mod de trai a fost lovit de o realitate dură, generată tocmai de aceste obiceiuri. Sursa: SHUTTERSTOCK

Creditorii au intrat în criză tocmai pentru că împrumuturile acordate în mod nesăbuit nu au mai permis celor care le-au contractat, mulţi dintre ei supraîndatoraţi, să le înapoieze, mai ales că şi veniturile acestora au intrat în declin. Dacă sunteţi dintre cei care au mari dificultăţi financiare, încecând să evitaţi câteva greşeli pe care le faceţi în viaţa de zi cu zi veţi reuşi să vă repuneţi pe linia de plutire, potrivit Investopedia.com.

Greşeala nr. 1: Cheltuieli excesive

Chiar şi marile averi se risipesc de cele mai multe ori prin cheltuieli mărunte, dar nesăbuite. Poate că nu vi se pare o grozăvie faptul că vă comandaţi cea mai scumpă cafea atunci când ieşiţi în oraş sau că luaţi cina la restaurant, dar toate aceste chetuieli se adună. Dacă irosiţi astfel circa 20 de dolari pe săptămână, în decursul unui an veţi cheltui peste 1.000 de dolari, bani pe care i-aţi fi putut dirija spre plata ratei la casă sau la maşină.

Greşeala nr. 2: Cheltuielile fără sfârşit

Întrebaţi-vă dacă aveţi într-adevăr nevoie de acele servicii pe care le achitaţi lună de lună. Abonamente scumpe de cablu TV sau de telefonie, sunt cheltuieli pe care le realizaţi lunar şi la care puteţi renunţa atunci când bugetul suferă foarte tare.

Greşeala nr. 3: Traiul finanţat prin împrumut

Folosirea cardurilor de credit pentru a cumpăra bunuri de uz comun a devenit o obişnuinţă. Mulţi dintre cei care le utilizează uită însă să ramburseze banii în perioada de graţie, aşa încât ajung să plătească dobânzi de două cifre pentru benzina sau mâncarea pe care o cumpără.

Co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familia Trump a preluat controlul asupra unei companii cripto care a strâns peste 550 de milioane de dolari, beneficiind de majoritatea fondurilor

News.ro acum 3 ore
Familia preşedintelui american Donald Trump a preluat controlul asupra companiei cripto World Liberty Financial, care a strâns peste 550 de milioane de dolari de la investitori, beneficiind de majoritatea fondurilor în baza unor clauze contractuale

„Și Iisus Hristos a fost găsit vinovat”. Reacție vehementă, după condamnarea Marinei Le Pen

HotNews acum o ora
Într-un moment de mare intensitate, Bruno Gollnisch, fostul număr doi al partidului Adunarea Națională (Rassemblement National – RN), a apelat la Iisus Hristos, scrie luni Politico. LIVE Marine Le Pen, după ce a primit patru ani de închisoare și int

Antonescu: Problema cu Ponta nu este că e trădător, ci că e travestit / Traian Băsescu a fost un mare impostor

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, luni seară, că cel mai mare trădător a fost Victor Ponta, precizând că problema acestuia nu este e că e trădător, ci că este travestit. El a adăugat că fostul p

Crin Antonescu, întrebat de Elena Lasconi de câte ori a încercat să se angajeze în ultimii 10 ani şi de ce nu l-a angajat nimeni: Nu am încercat să mă angajez la cabinetul parlamentar al soţiei mele / N-am avut nicio încercare / Am avut alte opţiuni

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvarnare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a răspuns unei întrebări adresate de contracandidata sa, Elena Lasconi (USR) şi a spus că nu a încercat să se angajeze, în ultimii 10 ani, la cabinetul parlamentar al soţi

Trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi

News.ro acum 2 ore
Armata SUA a anunţat luni că trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi la scurt timp după ce salvatorii au reuşit să scoată vehiculul lor la suprafaţă din mlaştina în care se scufundase săptămâna trecută

Căruță nesemnalizată corespunzător, lovită de un camion, la Laslea. Opt copii au ajuns la spital!

Tribuna acum 36 minute
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 14, în apropiere de intersecția cu DJ 143A, în zona localității Laslea. Din primele cercetări efectuate a rezultat că o căruță nesemnalizată, condusă pe direcția Sighișoara - Mediaș, a fost lov

SuperLiga: Universitatea Cluj a câştigat derbiul cu CFR Cluj, scor 1-0

HotNews acum 35 minute
Echipa Universitatea Cluj s-a impus luni seară, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa concitadinei CFR, în ultimul meci al etapei secunde din play-off-ul SuperLigii, relatează News.ro. CFR a început meciul cu marea ratare a lui Louis Munteanu, din min

Antonescu: Nu sunt un politician depășit. Sunt cel mai actual dintre candidați

Mediafax acum o ora
„Nu sunt depășit, evident că nu sunt depășit, mă bazez pe tot ceea ce am acumulat în toată experiența mea de viață, de cunoaștere, și abia la urmă politică. Nu sunt depășit pentru că, așa cum veți vedea, reacțiile mele la ceea ce sunt stimuli majori

Polonia semnează cu SUA un contract de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării aeriene

HotNews acum 2 ore
Polonia a anunţat luni că a semnat un contract cu Statele Unite în valoare de 2 miliarde de dolari pentru sprijin logistic pentru sistemele sale de apărare antiaeriană bazate pe sistemul Patriot de concepţie americană, informează AFP, Reuters şi New

Un fost ministru a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău la volan. Care este diagnosticul pus de medici

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Muncii, deputatul de Botoșani Marius Budăi, a fost spitalizat, luni, după ce ar fi suferit un atac ischemic tranzitoriu, informează Agerpres. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan în drum spre Bucureşti. A mers la s

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

6°/18°
mie.

10°/17°
joi

8°/12°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/14°
mar.

8°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/8°
Constanta
acum

lun.

8°/14°
mar.

3°/15°
mie.

9°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/13°
mar.

7°/16°
mie.

6°/12°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

lun.

8°/13°
mar.

7°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°