Reprezentanţii Prefecturii au organizat astăzi, 26 iunie, o serie de manifestări pentru a sărbători Ziua Drapelului Naţional.
Ora 12.31: Peste 200 de ieşeni au participat la eveniment. „Drapelul simbolizează onoare, vitejie şi glorie militară. Anul trecut am avut surpriza plăcută ca Google să fie cu culorile drapelului românesc, fapt ce mă duce cu gândul că acolo lucrează mulţi români“, a spus prefectul Dragomir Tomaşeschi.
Ieşenii au preferat să imortalizeze manifestările prin poze şi filme
Primăria Municipiului a fost reprezentată la eveniment de viceprimarul Romeo Olteanu. „De-a lungul timpului am uitat simbolistica drapelului, care a fost înlocuit cu discuţii politice şi despre regionalizare“, a spus acesta.
Ora 11.39: Ceremonialul a început la ora 12.00, în faţa Prefecturii, în Piaţa Tricolorului, de pe bulevardul Anastasie Panu.
După alocuţiunile autorităţilor locale, a fost înălţat drapelul, iar ieşenii prezenţi la eveniment au intonat Imnul Naţional al României. Festivităţile s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, atunci când Guvernul a decretat că Tricolorul va reprezenta steagul naţional.