Singurul tehnician din lume cu două titluri mondiale, torinezul Pozzo a luptat preţ de aproape două decenii contra adversarilor şi contra fascismului italian
Ludovic al XV-lea, “Cel mult iubit”, tocmai s-a ridicat de la masă. Se uită spre Voltaire, marele Voltaire, şi-i zice. “Francois, spune-mi ceva să mă distrezi!” “Sire, îmi pare rău, astăzi sînt prost dispus!” “Ei, drăcie, pe mine m-ai auzit vreodată că sînt prost dispus pentru a conduce Franţa?”, întreabă regele.”Din păcate, nu!”, vine răspunsul.
Un Voltaire din Cizmă
Îi plăcea mult de iluminist. Era un om care ocăra extrem de periculos, dar spunea lucrurilor pe nume. Aşa era şi el, Vittorio Pozzo. Fusese uns antrenor al naţionalei Italiei în 1929 şi, de atunci, schimbase, în bine, tot stilul macaronarilor. Acum stătea faţă în faţă cu Benito Musollini. “Ducele”, bucuros că fascismul său urma să găzduiască al doilea Campionat Mondial, îl ia pe după umăr. “Dragă domnule Pozzo, după ceremonia de inaugurare, logic, va urma o paradă militară nemiavăzută. Voi veni să salut publicul şi, de asemenea, doresc ca dumneavoastră şi jucătorii dumneavoastră să facă acelaşi lucru!” “Preşedintele meu, mi se pare o idee genială, dar băieţii nu pot lua parte. Ar pierde concentrarea”, încearcă o eschivă. “Haideţi, domnul meu, e o chestiune simplă, EU vreau să vă văd acolo!”. Antrenorul, care urăşte astfel de chestiuni şi, în plus, e anglofil convins, ar dori să-i răspundă precum Voltaire. Îşi muşcă buza şi zice doar atît. “Ducele meu, dar dumneavoastră doriţi ca Italia să cucerească titlul mondial. Ori, cu jucători neatenţi la turneu, nu se poate face acest lucru. Sînt două situaţii antagoniste, nu?”
E clar, cu el n-o poţi scoate la capăt. “Pozzo, uite, o să fiu şi mai precis. E un ordin ca tu şi jucătorii să fiţi acolo!” “Aaaa, atunci nu mai am reţineri! Vor fi acolo, dar fără mine! Eu garantez doa
