Când românul simte cum i se strânge laţul în jurul gâtului, mintea-i antrenată lucrează rapid, iar ideile salvatoare, fie ele nu tocmai ortodoxe, răsar ca din senin. Aşa se face că, muncitorii care, aici, în provincia valenciană Alicante au probleme cu încasarea salariilor din care patronii mai "ciupesc" sau chiar le opresc la sfârşit de lună pe motiv că au fost atinşi de criza financiară, şi-au găsit un sprijin de nădejde în rezolvarea problemei. Recuperatori de simbrii, tocmiţi pe doar câteva zeci de euro. Când românul simte cum i se strânge laţul în jurul gâtului, mintea-i antrenată lucrează rapid, iar ideile salvatoare, fie ele nu tocmai ortodoxe, răsar ca din senin. Aşa se face că, muncitorii care, aici, în provincia valenciană Alicante au probleme cu încasarea salariilor din care patronii mai "ciupesc" sau chiar le opresc la sfârşit de lună pe motiv că au fost atinşi de criza financiară, şi-au găsit un sprijin de nădejde în rezolvarea problemei. Recuperatori de simbrii, tocmiţi pe doar câteva zeci de euro.
Aici, în Alicante, pe coasta sud-estică a Spaniei, într-un oraş cald, parcă adormit sub razele soarelui mediteranean care se desfăşoară magnific într-un amalgam spectaculos de parfum şi culori medievale, pluteşte, ca în orice colţ de Europă, răsuflarea de gheaţă a crizei financiare. Românii, musafiri într-o ţară pe care o credeau a lor, pe ale cărei cărări necunoscute şi întortocheate au pornit-o cu ani în urmă, sunt primii care s-au trezit, brusc, gâtuiţi de năravurile unor patroni care nu prea le mai respectă drepturile, şi aşa destul de puţine. Mulţi dintre bieţii oameni care trudesc la "negru" pentru câteva sute de euro au avut surpriza să constate, la sfârşitul lunii, că şefii nu vor să-i mai plătească. Cum nimeni nu vrea ca poliţia să împartă dreptatea, în scenă intră recuperatorii, tocmiţi de români să "stoarcă" banii de la patronii rău-platnici.