Criza de farmacişti în Galaţi şi Brăila este pe cale să ia sfârşit. Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi a organizat astăzi cursul festiv pentru prima generaţie de farmacişti ai Universităţii Dunărea de Jos.
La evenimentul desfăşurat în incinta Teatrului Muzical au participat 72 din cei 80 de studenţi care, timp de cinci ani, au urmat cursurile de farmacist la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi. Opt restanţieri nu au asistat la cursul festiv.
Jumătate din absolvenţi sunt originari din Galaţi, iar restul din Buzău, Vrancea, Brăila şi Tulcea.
„Nu am nicio emoţie pentru aceşti tineri. Unii sunt deja angajaţi ca asistenţi de farmacist, iar restul nu au loc de muncă. Sunt sigur că îşi vor găsi cu uşurinţă, pentu că există o criză mare de farmacişti. Cu cinci ani în urmă, când am decis să deschidem această specializare, în regiune exista un deficit de 100 de farmacişti", a declarat Aurel Nechita, decanul facultăţii.
Mai sunt câteva trepte până când proaspeţii absolvenţi vor fi farmacişti cu acte în regulă. În lunile următoare, ei urmează să dea examenele de absolvire şi, respectiv, restanţele, iar la mijlocul lui septembrie vor prezenta teza de licenţă.