„Celor mai mulți lideri politici şi elitei culturale maghiare nu le pasă prea mult de sensibilităţile populaţiei românești, majoritare”Am văzut recent la Londra, dar și pe străzi din orașe românești, o inscripție: „Moarte Trianonului”. Ar fi posibil să se rescrie istoria, ținând seama că a existat totuși o încercare parțial reușită: Diktatul de la Viena, din 1940? Ne putem aștepta la un nou diktat, de data asta mai blând, „de catifea”?Este regretabil, pe de o parte, faptul că nici azi, după mai bine de nouă decenii, maghiarii nu pot să vadă şi partea plină a Tratatului de la Trianon: restabilirea unui stat naţional maghiar independent, ceea ce nu mai avuseră maghiarii de la prăbuşirea regatului Ungaria la 1526. Apoi, este regretabil, pe de altă parte, că majoritatea maghiarilor „euro-atlantici” de azi, care clamează dreptul la identitate naţională şi chiar autonomia deplină pe criterii etnice, nu pot să accepte că, la 1918, popoarele asuprite din Austro-Ungaria, care din punct de vedere statistic erau mai numeroase decât germanii şi ungurii, au cerut şi şi-au câştigat aceste drepturi prin aplicarea celebrelor puncte wilsoniene, între care şi dreptul la autodeterminare lansat de preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Personal nu cred că, din punctul de vedere al dreptului şi relaţiilor internaționale, azi ar mai fi posibil un nou Dictat de la Viena, cu toate consecinţele funeste pe care acesta le-a avut. Eu mă tem însă de altceva: de lipsa de viziune şi de responsabilitate din partea clasei politice din România, în special a celei aflate acum la conducerea ţării, care ar putea antrena în viitor efecte care să însemne pentru mulţi români o „reeditare” simbolică a nefastului Dictat.Sunt 20 de ani de când politicienii români de toate culorile joacă „la nemurire” ceardașul „pe date și pe luate”, lucru care a făcut din România țara cea mai liberală din UE în materie de min