În urma articolelor despre vânzarea unei firme cu datorii de 6,7 milioane de euro unui şomer basarabean, Stelică Constantin Barna a fost demis. Foştii colegi din Garda Financiară anchetează operaţiunile financiare derulate de Stelică Constantin Barna (PDL) prin intermediul unei firme în care îşi folosea rudele drept paravan.
AUDIO Marea hoţie a comisarului-şef de la Garda Financiară
Şeful Gărzii Financiare Bucureşti, Stelică Constantin Barna, şi-a pierdut ieri ambele funcţii deţinute în instituţie, cea de director şi de şef de divizie, după ce "Adevărul" a dezvăluit în exclusivitate felul în care acesta a adoptat o metodă evazionistă pentru a scăpa de firma sa cu datorii de 6,7 milioane de euro, Anaem Exim.
Surse de la vârful Finanţelor Publice au confirmat că şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a semnat ieri după-amiază ordinul prin care Stelică Constantin Barna a fost demis din funcţia de director al Gărzii Financiare Bucureşti, pe care o ocupa încă din mai 2009. Mai mult, Constantin va fi disponibilizat şi din funcţia de şef de divizie, pe care o ocupa în instituţia de control din Capitală. Acest ultim post urmează să fie, de altfel, desfiinţat. „Două din cele şase divizii ale Gărzii Financiare Bucureşti vor dispărea. Una dintre ele este cea condusă până acum de domnul Stelică Constantin Barna", au explicat oficiali ai ANAF.
Basarabeanul păcălit de comisar
În urmă cu o săptămână, „Adevărul" dezvăluia cum firma de familie a comisarului Stelică Constantin Barna, Anaem Exis SRL, fusese trecută pe numele unui şomer basarabean pentru a se pierde urma unor datorii de 6,7 milioane de euro. Mutarea frauduloasă a fost posibilă după ce Stelică a aplicat o reţetă folosită de mafia preluărilor fictive de firme cu datorii.
La începutul anului, cetăţeanul basarabean Ştefan Moloşnic a