Încep să cred că am dublă cetățenie în aceeași țară. Cum se poate? Fiind și cetățean- cu acte-n regulă- al Țării Oașului, uneori atât de diferită de restul regiunilor României.

Săptămâna aceasta am lăsat Clujul pentru Oaș. Oricâte povești de adormit sau nu copiii, care pun într-o lumină mai mult sau mai puțin proastă localnicii de aici, am auzit – am descoperit și că în Oaș încă se păstrează cu sfințenie obiceiurile lăsate cu ”limbă de moarte” din moși strămoși (de fapt eu știam, vreau doar să vă spun și vouă).

Spre exemplu, ziua de 24 iunie este percepută în zonă ca solstițiu de vară, zi în care acest anotimp abia începe (și nu are de-a face cu ”solstițiul astronomic” ) – ziua cea mai lungă a anului, după care zilele încep să scadă puțin câte puțin. Tot pe 24 iunie, de Sânziene ,în Țara Oașului încă se mai păstrează obiceiul împletirii unei cununi din sânziene (știți probabil floricelele ușor aromate despre care vorbesc). Un personaj aparte în această perioadă îl are pasărea migratoare – cucul.

Primul cântec al cucului corespunde cu echinocțiul de primăvară, iar pe data de 25 martie oșenii sărbătoresc Bunavestire. După trei luni, cucul obosește și se oprește brusc din cântat, de această dată la sfârșitul lunii iunie, adică chiar în 24 iunie – în ziua ”de Sânziene” sau Drăgaica (dacă preferați) sau Amuțitul Cucului în Calendarul Popular.

Poate n-o să vă vină să credeți dar activitățile zilnice ale sătenilor din Oaș depind de cântatul cucului. Acesta le hotărăște destinul, iar în funcție de ora la care este auzit el prevestește noroc, sănătate (dacă cucul binevoiește și-ți cântă dimineața), boală sau ghinion (seara).

De altfel, anul trecut, bunicul m-a convins să facem o mică excursie într-o poieniță, pe care o știa …undeva departe. Era în jur de ora 17:00 când cucul și-a făcut simțită prezența – a cântat bine și mult și pentru că știam c