* ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare a CLM, consilierii locali au aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reabilitarea Parcului Monument * după cum se arată în documentaţia proiectului de hotărâre, există două variante de costuri
* prima variantă, cea agreată, are o valoare de circa 1,7 milioane euro, iar a doua de puţin peste 2 milioane euro
Consilierii locali au aprobat ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare a CLM Brăila, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru realizarea proiectului "Reabilitare şi modernizare Parc Monument".
Aşa cum vă prezentam şi în alte articole, reabilitarea Parcului Monument va comporta realizarea următoarelor lucrări: amenajare peisageră (amenajarea spaţiilor verzi prin toaletarea şi înlocuirea
plantelor acolo unde este cazul); reamenajarea sistemului de irigat cu apa brută din Dunăre; modernizarea reţelei de apă şi a celei de canalizare; reabilitare bazin (fântâna arteziană); reabilitare gard prefabricat din beton; refacerea aleii carosabile şi a celei pietonale; punerea la punct a unor locuri de relaxare şi de joacă, precum şi montarea de mobilier stradal în lungul aleilor.
În ceea ce priveşte costurile reabilitării obiectivelor sus-menţionate, după cum se arată în documentaţia proiectului de hotărâre, există două variante de costuri. Prima variantă are o valoare de 1.782.470 euro, echivalentul în lei a 7.350.000 lei. A doua variantă, cu o valoare mai mare - 2.045.600 euro, adică 8.435.000 lei -, "urmăreşte aceleaşi puncte ca şi Varianta I", însă cu unele modificări. Care sunt acestea? A) "Amenajarea aleilor secundare cu borduri şi piatră spartă". B) "Sistemul de irigare dotat cu aspersoare moderne, telescopice, care pe timpul nefuncţionării sunt ascunse (eliminând posibilităţile deteriorării intenţionate sau accidentale)".
Precizăm că,