Prima probă scrisă din cadrul bacalaureatului 2011, cea la limba şi literatura română, le-a adus unor elevi şi profesori eliminarea din examen şi pierderea dreptului de a da BAC-ul timp de două sesiuni, respectiv interdicţia de a mai supraveghea desfăşurarea acestui examen. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Conform Agerpres, un număr de 11 elevi şi doi supraveghetori au fost eliminaţi luni de la prima probă a examenului de bacalaureat din judeţul Vaslui. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, cei 11 elevi au fost prinşi că încercau să copieze cu ajutorul unor telefoane mobile, al fiţuicilor sau prin schimbarea ciornelor cu alţi colegi.
Şi-au pierdut dreptul de supraveghere
Elevii în cauză nu vor mai avea voie să susţină examenul de Bacalaureat în următoarele două sesiuni, potrivit regulamentului. Cei mai mulţi dintre elevii eliminaţi, zece candidaţi, au fost de la Liceul "Nicolae Iorga" din Negreşti.
De la această unitate de învăţământ au fost eliminaţi şi doi asistenţi supraveghetori care sunt în prezent verificaţi pentru a stabili exact dacă au fost implicaţi în fraudare. Supraveghetorii provin de la clasele unde s-a făcut schimb de ciorne.
"Oricum, indiferent de rezultat şi-au pierdut dreptul de a supraveghea", a declarat pentru Agerpres inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Vasile Ursanu.