Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nivelul de trai în statele Uniunii Europene

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 ·

România, alături de Bulgaria, a înregistrat în 2010 cel mai mic PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, cu 55% sub media blocului comunitar. Nivelul de trai din România şi Bulgaria a scăzut în 2010, PIB pe cap de locuitor îndepărtându-se şi mai mult de media Uniunii Europene.

INTERVIU Răzvan Orăşanu: „Avem un nivel de trai foarte scăzut pentru că se fură pe rupte”

Criza economică din Europa, însoţită de măsuri de austeritate - precum scăderea salariilor sau concedieri - şi de creşteri ale preţurilor, a afectat direct nivelul de trai al populaţiei din statele blocului comunitar. Totuşi, impactul s-a reflectat diferit în ţările din UE, astfel că discrepanţa privind nivelul de trai este tot mai mare. În timp ce ţările cu un Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor mare au reuşit să-şi menţină poziţiile în top, ba chiar au crescut în raport cu media Uniunii, România şi Bulgaria, aflate în coada clasamentului, s-au îndepărtat şi mai mult de aceasta.

Cele două ţări au înregistrat şi în 2010 cel mai redus nivel de trai. În Bulgaria, PIB pe cap de locuitor, exprimat în standardele puterii de cumpărare, s-a ridicat anul trecut la doar 43% din media UE, potrivit estimărilor preliminare ale Eurostat. La mică distanţă, România îi surclasează pe vecinii de la sud, cu un PIB pe cap de locuitor mai mic cu 55% faţă de media blocului comunitar. În 2009, PIB pe cap de locuitor al României acoperea 46% din valoarea medie.

Luxemburg, polul bunăstării

Înrăutăţiri ale nivelului de trai comparativ au mai înregistrat în 2010 faţă de anul precedent Ungaria, Cehia, Slovenia, Grecia şi Spania. Primele poziţii ale clasamentului sunt ocupate de Luxemburg, cu un PIB pe cap de locuitor mai mare cu 183% faţă de media Uniunii Europene şi de Olanda, cu un plus de 34% faţă de mediană.

Luxemburg, o ţară cu o populaţie redusă, a reuşit prin dezvolt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 54 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°