Foto: Thinkstock Este un lucru ştiut, majoritatea bărbaţilor acordă mai puţină atenţie propriei sănătăţi. Din fericire, alţii s-au gândit la acest aspect şi, astfel, din 2002 există un eveniment anual, o Săptămână Internaţională a Sănătăţii, care le este dedicată.
Pe toate meridianele şi indiferent de intervalul de vârstă studiat, bărbaţii au o durata medie a vieţii cu câţiva ani mai mică decât femeile, o rată de îmbolnăvire şi mortalitate mai ridicată privind primele zece cauze importante de deces: boli cardiovasculare, cancer, traumatisme, infecţii, bronhopneumonie cronică obstructivă etc. Concură la asta anumite particularităţi genetice, metabolice, hormonale, încă insuficient elucidate, dar şi factori comportamentali. Astfel, bărbaţii au în general un stil de viaţă mai dezordonat, sunt mai expuşi unor vicii ca fumatul, consumul de alcool, drogurile, precum şi infecţiilor transmise pe cale sexuală, rezultat al unor legături întâmplătoare. De asemenea, bărbaţii acordă o atenţie mai mică igienei şi alimentaţiei sănătoase şi se prezintă mai greu la medic pentru controalele periodice, dar şi în cazul apariţiei simptomelor unor maladii.
De exemplu, la bărbaţi, afecţiunile cardiovasculare apar cu 10-15 ani mai devreme decât la femei, procesul de ateroscleroză fiind mai accelerat decât la acestea (la care se manifestă efectul protector al estrogenului) şi dezvoltă des forme mai grave de boală. În consecinţă, ei suferă mai frecvent de cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arteriopatii periferice, cu toate complicaţiile lor de temut. Mai grav, deseori ei nici nu prezintă semne de boală cardiacă, un incident grav ca infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral sau moartea subită putând fi primul eveniment în acest sens. Unele dintre aceste neplăceri ar putea fi evitate însă dacă reprezentanţii