Asa cum am anticipat, buturuga mica, dar eficienta, a UDMR a rasturnat carul mare al intentiilor de reformare precipitata a structurilor organizatorice traditionale ale administratiei romanesti. Judetele raman, cel putin deocamdata, pana cand elanul reformator se va conjuga mai bine cu sistemul de asteptari al populatiei si al fortelor politice predominante intr-un moment al viitoarei noastre istorii.
Este bine ca s-a intamplat astfel? Inclinam sa credem ca da, desi o parte a argumentatiei prezidentiale in favoarea acestei teme ramane valabila si oarecum convingatoare. Aceea care pledeaza pentru debirocratizarea administratiei, pentru simplificarea si edificarea unui stat minimal, care sa consume cat mai putine resurse din potentialul fatalmente pauper pe care ni-l asigura puterea si productivitatea actuala a economiei noastre. Caci amploarea aparatului birocratic este dependenta si de puterea economica a unui stat.
Este bine sa avem mai multi politisti, functionari, medici, profesori, judecatori, dar nu e bine totusi sa intretinem mai multi decat ne putem permite.
Problema este ca simpla comasare a unor judete nu rezolva situatia. Aparatul administrativ are o exceptionala capacitate de a se regrupa, de a se regenera si adapta noilor formule si, in absenta unei abordari sistemice si sistematice a chestiunii descentralizarii, o reorganizare pripita nu va face decat sa prolifereze sistemul centralizat in teritoriu, creand pe data un numar sporit de mici capitale (pe langa cea mare) in care vechile metehne vor gasi un spatiu fertil de dezvoltare.
Astfel incat indemnul Presedintelui de la reuniunea Camerelor parlamentare se poate si trebuie citit in doua chei. "Sa lasam tara sa respire!", simplificand birocratia adesea sufocanta care exista pe toate palierele administratiei de stat, dar si meditand mai profund la ceea ce si