Avem idei puţine şi fixe. În ultimii doi ani a crescut obsesia absorbţiei de fonduri europene, că sîntem codaşi, că nu sîntem în stare etc. Foarte puţine voci au amintit de paradoxul periculos al fondurilor, de riscul enorm pe care-l presupune cofinanţarea unor proiecte gigant despre care nici măcar nu ştim sigur dacă avem nevoie sau nu.

Obsesia provincială pentru ce s-a spus la centru, ce s-a spus la Comisie, ce s-a spus la FMI, slaba capacitate de negociere pentru care plătim mai mult decît multe ţări din fostul bloc comunist, acesta e pericolul. Ideile nu se discută, sînt luate de-a gata şi repetate obsesiv.

De aceea nu vreau decît să vă amintesc că ţările campioane în absorbţie sînt acum şi în cea mai mare groapa financiară. pentru că obsesia pentru fonduri este de obicei însoţită de absenţa strategiilor, de grija pentru echilibrul economic. În România s-au inventat forme retorice şi mai periculoase: să dăm oameni afară şi să atragem fonduri, mediul privat îi va absorbi natural! (cel mai recent exemplu: Lăzăroiu).

Un citat sugestiv din Liviu Voinea.

In ceea ce priveste fondurile europene, sunt mult mai sceptic decat alta lume.

Daca facem un mic exercitiu de gandire, vedem ca tarile care au atras cele mai multe fonduri UE inainte de criza sunt Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda, exact tarile lovite de o criza a datoriei publice.

Tarile care au absorbit cel mai bine banii au acum cele mai mari probleme de datorie publica. De ce? Pentru ca banii de la UE vin cu nevoia de co-finantare.

Sunt mult mai rezervat in privinta contributiei fondurilor structurale.

In cel mai bun caz, in tarile care absorb bine bani europeni, contributia acestora la crestrea PIB este cam 1%. (sursa)

Ponta, Antonescu şi regele

Ca să fie totul dus în penibil, liderii opoziţiei au cerut şi ambasadorului american să zică ceva de scandalul “r