Valoarea pieţei publicităţii online în România se ridică la aproximativ 20 milioane de euro, iar potenţialul de creştere pentru acest an se situează în jurul valorii de 35%, a afirmat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Dan Bulucea, directorul Google România.
'Piaţa publicităţii online din România valorează la ora actuală în jur de 20 de milioane de euro. Chiar acum câteva luni declaram că văd potenţialul de creştere al pieţei online undeva la 35 de procente şi îmi menţin acest optimism. De fapt, este singurul mediu care creşte cu adevărat, foarte agresiv, spre deosebire de alte medii', a menţionat Bulucea.
Potrivit celui mai nou studiu întocmit de către Media FactBook, încasările din publicitatea online le vor devansa pe cele din print, pentru prima dată în presa românească, după ce în 2010 au fost la egalitate.
Studiul arată că valoarea încasărilor din publicitate pe zona de print a scăzut de la 82 de milioane de euro, în 2008, la 24 de milioane de euro în 2011, după ce, în 2010, nivelul a fost de 26 de milioane de euro.
În schimb, piaţa online creşte în mod continuu, de la două milioane de euro în 2003, la circa 34 milioane de euro, în 2011.
Cele mai mari bugete pe online vin din industria telecom, urmată de industria financiară şi de industria auto.
Pentru prima dată, în 2011 piaţa de publicitate TV va trece sub valoarea de 200 de milioane de euro, după ce în 2008 atingea pragul de 337 de milioane de euro.
În prezent, încasările din publicitate în toată mass-media abia depăşesc la un loc cifra de 300 de milioane de euro.
SURSA: Agerpres