Un pachet de 245,5 milioane de acţiuni, reprezentând 1,78% din capitalul Fondului Proprietatea (FP), a fost transferat din proprietatea Ministerului Finanţelor Publice în cea a unor persoane private în intervalul 1-16 iunie. În mai, ritmul de transfer a fost mult mai mare: 11,45% din capitalul FP ajungând pe mâinile privaţilor.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţia guvernamentală responsabilă de transferul de proprietate, a anunţat că a transmis în perioada 1 - 16 iunie Depozitarului Central un număr de 318 titluri de conversie, totalizând 245.559.034 acţiuni de la stat în contul persoanelor despăgubite. Astfel, participaţia statului scade de la 25,25% din capitalul FP cât era la finele lunii mai la 23,47%. Cel mai mare titlu de conversie a fost emis pentru 14,5 mil. acţiuni.
Ritmul de emitere a titlurilor de conversie s-a redus vizibil în prima jumătate a lunii iunie. În mai a fost "privatizat" circa 11,45% din capitalul Fondului, transferul având loc după mai bine de patru luni în care procesul a fost suspendat. Impactul a fost vizibil la nivelul preţului acţiunii FP pe Bursă, care a crescut cu peste 5% în prima parte a lunii iunie. În mai, preţul acţiunii FP a scăzut cu 13%.
Un pachet de 245,5 milioane de acţiuni, reprezentând 1,78% din capitalul Fondului Proprietatea (FP), a fost transferat din proprietatea Ministerului Finanţelor Publice în cea a unor persoane private în intervalul 1-16 iunie. În mai, ritmul de transfer a fost mult mai mare: 11,45% din capitalul FP ajungând pe mâinile privaţilor.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţia guvernamentală responsabilă de transferul de proprietate, a anunţat că a transmis în perioada 1 - 16 iunie Depozitarului Central un număr de 318 titluri de conversie, totalizând 245.559.034 acţiuni de la stat în contul persoanelor