Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se desparte drumul preşedintelui de cel al ţării

Publicat in Cotidianul, luni 27 iunie 2011 ·

Discursul lui Traian Băsescu în faţa unui Parlament pe jumătate gol are o semnificaţie majoră. Opoziţia i-a pus preşedintelui câteva condiţii severe. Acesta, în stilul său caracteristic, s-a făcut că nu aude şi şi-a continuat programul. Pe cale de consecinţă, Opoziţia a refuzat să participe. Refuzul de a asista la mesajul preşedintelui către Parlament şi către ţară subliniază o despărţire ce pare a deveni iremediabilă. Probabil că Traian Băsescu s-a şi aşteptat la o asemenea atitudine. Ea rezultă logic din reacţia grosolană de după ultima consultare de la Cotroceni. Înfruntat direct, după consultări, Traian Băsescu a găsit de cuviinţă să se urce cu bocancii pe reprezentanţii părţii de populaţie care nu-l mai înghite şi care, mai nou, cere din ce în ce mai insistent forţarea suspendării sau a demisiei. Pe zi ce trece, orice om cu o minimă imagine sau popularitate este abordat pe stradă sau în instituţii şi chemat să răspundă la o întrebare directă: „Ce facem? Cum scăpăm de Băsescu?".

Nu realizează Traian Băsescu schimbarea categorică a atitudinii populaţiei? Nu pricepe că este izolat în mijlocul unui grup politic acuzat din ce în ce mai des că are doar comportamentul unei bande? Nu realizează Traian Băsescu ridicolul internaţional la care a ajuns? Nu simte respiraţia de gheaţă a oamenilor din armată, chiar şi a unora de prin serviciile secrete?

În ciuda unui şir de gafe antologice, preşedintele o ţine langa. La reuniunea coaliţiei de guvernare a trebuit să ia act că, în momentul în care impune noua împărţire administrativă a ţării, UDMR va participa la suspendarea sa. Ce să mai vorbim de celelalte chifle? În loc să facă un pas înapoi, preşedintele trimite o caricatură politică din guvern (e vorba de Sebastian Lăzăroiu, autorul basmelor cu pitici, zâne şi purceluşi) la TV ca să explice de ce Regele Mihai a trădat la 30 decembrie 1947. Încăpăţânarea de ap

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 31 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 40 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 40 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 40 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 23 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Lucrări pentru Magistrala 6. Prima „cârtiţă” de pe Secţiunea Sud, 1 Mai - Tokyo, se îndreaptă către punctul de start

Mediafax acum 40 minute
Prima „cârtiţă” care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe Secţiunea SUD, în cadrul contractului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectar

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

1°/11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°