Românii asiguraţi îşi pot alege medicul de familie inclusiv în unităţi private. Procedura pentru înscriere sau schimbarea medicului e destul de simplă.
Cei care au deja un medic de familie îl pot schimba numai după cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia. Pe lângă doctorii care profesează pe cont propriu, există mulţi medici de familie şi în clinici şi spitale private, care fac înscrieri de pacienţi.
Atât pentru medicii din unităţile private, cât şi pentru cei care au cabinete medicale individuale, procedurile de înscriere/ schimbare a medicului sunt similare.
Fişa în original rămâne la medicul de la care se pleacă
"Mi-am înscris ambii copii la un medic de familie care are cabinetul într-o clinică privată din centrul Bucureştiului. Serviciile oferite sunt similare oricărui doctor de familie, însă îmi place mediul în care sunt primiţi copiii. E amenajat un mic loc de joacă şi totul în jur e curat", povesteşte Georgiana, mama a doi copii de patru şi opt ani.
În cazul unui asigurat care vrea să-şi schimbe medicul de familie, acestea trebuie mai întâi să facă o cerere la medicul la care doreşte să se înscrie, precizând numele celui de la care pleacă.
"Medicul de familie primitor are obligaţia să anunţe în scris (prin poştă), în maximum 30 de zile lucrătoare, medicul de familie de la care a plecat asiguratul, precum şi casa de sănătate. Medicul de familie de la care pleacă asiguratul are obligaţia să transfere copia fişei medicale, prin poştă, medicului primitor, în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitare", detaliază purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Cristina Călinoiu.
Cabinetul de la care pleacă asiguratul trebuie să păstreze fişa medicală în orginal.
Oferta Sanador, Medlife şi Regina Maria
La San